Fără îndoială că așa și este. Însa haide să explicăm cum sunt aceste două modalități:
Limbajul digital se bazează pe corespondența convenționala dintre semn și obiectul semnificat. Semnalele digitale sunt simbolice, abstracte, specific umane. Codurile sunt învățate adesea cu efort, fiind imposibil să folosești corect semnale digitale dacă nu le-ai învățat în prealabil. E ca și cum mergi în excursie în Thailanda și începi să scoți tot felul de sunete sperând că astfel vorbești limba thailandeză iar ceilalți or să te înțeleagă perfect.
- Cuvintele sunt prin excelență semnale digitale. Cuvântul “masă” nu are nimic în sine care să sugereze obiectul pe care am convenit sa-l numim masă. În același fel cuvântul “șapte” de pilda, nu are nimic în sine care să însemne “de șapte ori”.
Limbajul analogic se bazează pe analogie, asemănare și asociere. Un pui de leu învață să vâneze urmărind acrobațiile mamei lui, un copilaș învață să meargă privindu-și părinții.
- Limbajul corpului și limbajul paraverbal sunt constituite din semnale analoge, semnale care indică “ce vrea să spună de fapt” vorbitorul, adică oferă informații despre natura relației în desfășurare.
După cum vedem semnalele digitale definesc planul conținutului, pe când semnalele analoge sunt specifice planului relației.
Dacă sunt neînțelegeri în legătură cu această anxiomă te rog să lași un comentariu. În continuare te invit să citești următoarea anxiomă a comunicării și anume “COMUNICAREA ESTE IREVERSIBILĂ”.
