Deoarece sensul cuvintelor există doar in mintea oamenilor si nu în cuvintele înseși, uneori e nevoie de o “negociere a sensurilor”. Oamenii alocă semnificații diferite unor cuvinte identice întrucât experiența de viață este unică.
De exemplu:
- Profesorii uită că au fost cândva elevi și se comportă exact cum nu ar fi vrut să se comporte profesorii lor cu ei.
- Părinții uită ca au fost copii și construiesc standarde nerealiste, pe care chiar ei copii fiind le-au respins vehement.
Pentru a fi armonioasă, comunicarea are nevoie de sincronizare, acomodări și ajustări atât la nivelul codurilor de exprimare, cât și, sau mai ales la nivelul percepțiilor și trăirilor subiective.
Persoanele rigide, blocate într-un stereotip de exprimare și/sau înțelegere, vor stabili relații dificile.
Persoanele suficient de fluide pe interior, în schimb se vor adapta la exterior, optimizând comunicarea. Aceștia sunt oamenii capabili sa fie “pe aceeași lungime de undă” și cu un copil de patru ani și cu o vânzătoare de cartofi la piață ți cu un profesor universitar.
Aceasta este ultima anxiomă a comunicării.Dacă sunt neînțelegeri în legătură cu aceasta te rog să lași un comentariu.
