Accentul este o alta forma a inflexiunii vocii legata de ton. Acesta reprezinta pronuntarea mai intensa, mai accentuata sau pe un ton mai inalt, a unei silabe sau litere din alfabet, a unui cuvant sau unui grup de cuvinte.
Cate corabii treceau zilnic in timpul primului razboi mondial pe Marea (accentuat) britaniei? Multe zici? Chiar crezi ca treceau pe Marea Britanie? Eu nu cred. Marea Britanie e o insula si nu aveau cum corabiile sa pluteasca pe ea.
Poate stii insa, de pe la scoala, cand in istorie Bucuresti (accentuat) a inceput cu litera cu”B” si sfarsit cu “S”? Imi zici ca niciodata? Ia sa vedem. Te contrazic. Intotdeauna Bucuresti a inceput cu “B” si sfarsit cu “S”.
Abilitatea de a ne juca cu accentele este la fel cu capacitatea de a determina interlocuitorul sa dea un anume raspuns.
In continuare propun sa ne jucam schimband accente de pe un cuvant pe altul in aceeasi propozitie.
- Tu trebuie sa mergi la bunici. (e clar ca nu avem ce discuta, nu negociem, tu nu ai de ales, trebuie sa pleci la bunici)
- Tu trebuie sa mergi la bunici. ( e clar ca e vorba de mine si nu de vecini)
- Tu trebuie sa mergi la bunici. ( la bunici? iar? N-au murit inca?)
Persoanele cu un fond afectiv mai sarac sau inhibate social se exprima plat si monoton, semanand cu niste roboti. Chiar si atunci cand spun lucruri foarte interesante, modul cum le comunica, lipsit de inflexiuni, le face sa para plictisitoare. Pe malul celalalt, un mare histrionic te poate captiva doar citind din agenda telefonului numerele apelate.
