In caldura zilei, un tata mergea prin praful strazilor Keshan-ului cu fiul sau si un magar. Tatal calarea magarul, iar fiul il conducea.
“Bietul copil”, a spus un trecator. “Micutele sale picioare incearca sa tina pasul cu magarul. Cum poate omul sa leneveasca pe magar, cand vede ca baiatul isi scoate sufletul alergand”.
Tatal a pus aceste cuvinte la inima, a coborat de pe magar la urmatorul colt si l-a lasat pe baiat sa urce pe magar.
Dar nu dupa mult timp, un trecator a ridicat vocea si a spus:
“Ce rusine! Micutul sta acolo ca un sultan, in timp ce batranul sau tata merge pe langa magar”.
Aceasta remarca l-a ranit foarte tare pe baiat si l-a rugat pe tatal sau sa se aseze in spatele sau pe magar.
“Ai vazut vreodata asa ceva ?” a spus o femeie altei femei cu fata acoperita, “o asemenea cruzime pentru animale ! spatele bietului animal s-a indoit de greutate, iar acest batran bun de nimic si trandavul sau fiu stau ca si cum ar fi un divan- biata creatura”
Tintele acestei critici au fost amandoi si, fara sa spuna un cuvant au coborat de pe magar. Dar au facut numai cativa pasi cand un strain a inceput sa faca haz de ei spunand:
-Slava cerului ca nu sunt atat de prost. De ce plimbati magarul, cand el nu este de nici un folos, daca nu cara pe unul dintre voi ?
Tatal a impins o mana de paie in gura magarului si l-a luat pe dupa umeri pe fiul sau.
-Vezi fiule? Indiferent de ce facem, a spus el, exista cineva care nu este de acord cu asta. Cred ca noi suntem cei care stim ceea ce este mai bine pentru noi.
