KINETOTERAPIA

Distribuie:

Ce este kinetoterapia?

           

Kinetologia medicală este o știință interdisciplinară, care se ocupă cu mișcările corpului omenesc, a elementelor anatomo-funcționale care concură la realizarea acesteia și a modalităților de corectare sau compensare a perturbărilor reversibile, parțial reversibile ori ireversibile.

Interdisciplinaritatea kinetologiei medicale este asigurată de elemente de anatomie, biomecanică, cibernetică, fizică, biochimie, fiziologie, psihologie, etc, pe baza cărora se elaborează o metodologie specifică pentru cercetarea științifică.

Kinetoterapia aplică mijloacele kinetologiei medicale în scopul reabilitării somato-funcționale și al reeducării funcțiilor secundare, de compensare în cazul afecțiunilor ireversibile.

Terapia prin mișcare datează din cele mai vechi timpuri, existând dovezi încă din perioada antică. De exemplu împăratul Hoang-ti din China antică a creat un sistem de educație fizică medicală pe care l-a introdus în sistemul religios. Sistemul avea la bază constatarea că bolile își au originea în anumite „congestii și paralizii” ale organelor și pot fi înlăturate prin exerciții fizice însoțite de gimnastică respiratore.

 

Obiectivele kinetoterapiei:

 

–          restabilirea aliniamentului normal al corpului;

–          redobandirea amplitudinii de mișcare, a forței și a rezistenței musculare;

–          recuperarea coordonării, controlului și a echilibrului;

–          reeducarea sensibilității;

–          corectarea deficitului respirator;

–          redobândirea capacității de efort;

–          capacitatea de relaxare.

 

Când și cui se aplică kinetoterapia?

 

Kinetoterapia poate fi aplicată încă din primele zile de viață  bineînțeles ținându-se cont de particularitățile și limitele pe care le impune fiecare caz în parte. Nu există o vârstă limită în efectuarea terapiei prin mișcare deoarece tratamentul este personalizat și adaptat.

Acestă terapie se adresează atât persoanelor sănătoase care vor să își mențină starea de bine, să se relaxeze și să prevină anumite dezechilibre cât și persoanelor care deja au suferit un traumatism sau prezintă o anumită deficiență. De asemenea kinetoterapia este un remediu pentru persoanele sedentare sau care mențin timp îndelungat poziții vicioase în timpul serviciului ori în viața de zi cu zi.

Obiectivele kinetoprofilaxiei (kinetoterapiei preventive) constau în menținerea stării de sănătate, păstrarea aliniamentului normal al corpului, creșterea forței și rezistenței musculare, a amplitudinii mișcării, menținerea și optimizarea capacităților funcționale și coordinative ale organismului.

Cel mai important principiu al kinetoterapiei este “Primum non nocěre” care înseamnă “În primul rând să nu faci rău. De aceea înainte de a se începe programul de reabilitare individul este diagnosticat de către un medic de specialitate, ajunge în secția de recuperare cu examenul clinic deja efectuat. În acest sens terapeutul va ști cu ce se confruntă și astfel va crea programe specifice pentru pacient. Individualizarea tratamentului are o deosebită importanță deoarece fiecare are o reactivitate proprie față de o anumită disfuncție, perceperea bolii fiind diferită de la o persoană la alta. De asemenea se va ține cont de particularitățile legate de sex, vârstă, profesie, temperament, condiții de viață, mediu.

Continuarea tratamentului până la recuperarea integrală este un principiu greu de înțeles pentru mulți pacienți, care se consideră recuperați în momentul constatării vindecării organice. Acesta însă trebuie să fie continuat până la obținerea unei recuperări complete, care include și vindecarea funcțională.

În România din păcate se constată o lipsă de infomații cu privire la profilaxia bolii și la menținerea funcționării optime a organismului. Este important să avem un stil de viață activ și să efectuăm periodic exerciții fizice care să ne mențină în formă. Nu este suficient doar să ne mișcăm ci contează foarte mult și cum ne mobilizăm și ce acțiuni efectuăm în concordanță cu capacitățile și aptitudinile pe care le deținem, de mobilitatea și stabilitatea fiecărei persoane.

În condițiile în care sedentarismul și obezitatea capătă din ce în ce mai mult teren, ar trebui să tragem un semn de alarmă și ar trebui să ne autoinstruim în așa manieră încât să prevenim deficiențele și bolile care pot surveni. De asemenea stress-ul, cea mai mare boală a secolului, poate fi combătut cu ajutorul terapiei prin mișcare, fapt explicat prin descărcarea de endorfine (hormonul fericirii) ce are loc în timpul mișcării.

Tu de câte ori pe săptămână acorzi importanță propriului corp? De cât timp nu ai mai participat la un joc sportiv? De cât timp nu ai mai facut o plimbare prin parc? De cât timp nu ti-ai mai oferit un moment de relaxare?

Gandeste-te!

 Acționează!

 Fii stăpân pe propriul tău corp! Fii responsabil!

 

 KINETOTERAPEUT

LUCACI PAUL

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTERUL ALPHAMAN

Fii primul care afla noutatile