Magia cuvintelor “voi incerca”

Distribuie:

Mare vorba comuna tuturor celor care incearca sa se dea pe dupa deget atunci cand spun ei “VOI INCERCA sa te ajut “.

Oricine isi poate da seama cu mare usurinta ca atunci cand cineva spune ca “voi incerca sa te ajut” nu primesti si certitudinea ca acea persoana chiar are tot interesul de a face asta.

E ca si cum te-ai duce la dentist sa iti scoti o masea si stomatologul iti spune:“Voi incerca sa scot aceasta masea”!  Adica, vezi tu, stimate pacient, eu voi incerca, nu e sigur ca voi reusi. Cam ce fel de senzatii te incearca pe sina spinarii?

Prin contrast, un doctor care iti spune :“Voi realiza imediat aceasta extractie” iti creeaza sentimentul de siguranta, ca esti pe maini bune, asta daca poti elimina gandul ca nu suporti acul cu care iti va face anestezia.

Diferenta dintre voi face sau voi realiza, este ca voi incerca  sugereaza si, chiar legitimeaza esecul. Nu ti-am garantat reusita, asa ca de ce sa te superi sau sa-mi reprosezi asta? Daca voi face exclude esecul si iti creeaza o asteptare optimista, voi incerca introduce ideea de esec, putand in functie de ton , ca nereusita sa apara chiar ca ceva absolut normal.

Comunicand persoanei din fata ta “Voi incerca” eviti orice fel de angajament ferm, o asumare responsabila a unui set de masuri care sa conduca la succes. Este pozitia mai mult a unui copil decat a unui adult, cineva care nu este constient sau nu este sigur de resurele sale.

Cand spui “Voi face” nu doar ca iti securizezi interlocuitorul, dar te si auto motivezi, dorind sa treci la actiune mai repede si sa fii mai atent. Am cativa prieteni care de cativa ani  “incearca” sa mearga la sala si sa aibe un regim de viata mai sanatos, “reusind” insa sa nu schimbe nimic.

A spune “Voi face” este la fel  cu a-ti da cuvantul, a face o promisiune precisa. Iar un om responsabil dupa cum probabil deja stii, este cineva care isi tine promisiunea.

“Voi incerca” lasa deschisa posibilitatea amanarilor, a tatonarilor ezitante, a actiunii superficiale sau inconsecvente. In fond si la urma urmei cand ai spus “Voi incerca” nu ai promis nimic asa ca de ce sa te simti vinovat?

  • “Voi incerca sa merg la sala si sa mananc sanatos daca tot mi-am propus asta.”
  • “Voi merge la sala, caci ma intereseaza sa fiu sanatos”

Care din cele doua mesaje te motiveaza mai mult sa treci la actiune? Care din ele iti transmite un impuls sa treci la treaba?

Acum ca totul iti este mai clar ce zici? Vei incerca, scuze, vei inlocui in discutiile tale ‘voi incerca” cu “voi realiza” sau “voi face”?

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTERUL ALPHAMAN

Fii primul care afla noutatile